Wednesday, 27 October 2010

Epilog

Isi numarau orele pe care le mai aveau impreuna inainte de ceea ce putea fi ultima despartire. Intinsi in pat, unul langa celalalt, el i-ar fi cerut sa nu plece. Sa mai indure langa el mizeria pe care, oricum, si-au propus sa o lase si sa plece impreuna... oriunde. Dar stia ca nu poate si nu are nici un drept sa-i ceara asa ceva, iar asta il ardea in interior...


Aproape imbratisati, el ii studia atent siluieta in intuneric, incercand sa memoreze cat mai multe detalii pe care sa si le aminteasca ulterior. Si i-ar fi spus 'nu pleca!', tocmai cand ea incepuse sa-i reproseze lipsa de initiativa in acele ultime ceasuri impreuna. Mai bine ar fi tacut, asa cum facea de fiecare data. Sa taca si sa o lase sa-si descarce frustrarile pe care, oricum, tot el i le cauzase. Nu ar fi fost momentul sa se implice intr-o cearta gratuita si inutila. Insa atunci se trezise barbatia din el; dar nu acea barbatie de care ar fi avut ea nevoie, ci barbatia care ii dicta sa nu se lase batjocorit de femeie, mai ales ca nu se simtea vinovat cu nimic. Vorbe pe care nu trebuia sa le fi spus vreodata au inceput sa se repeada la ea si sa o loveasca asa cum el nu si-ar fi dorit sa raneasca pe cineva. Prea tarziu a realizat ce facuse, si incerca sa mai repare cate ceva prin tacere, desi ea nu avea de gand sa taca in noaptea aia.


A doua zi el incerca sa uite de incidentul de mai devreme si  sa profite cele cateva momente ce le mai ramasesera, insa cearta il astepta sa continue fix de unde ramasesera. De data asta, o sa incerce si mai mult sa taca, constient ca si ei ii este greu sa lase atat de multe in urma si ca avea nevoie sa se descarce cumva. Si parea sa merga: tacea. Doar el tacea, lasand-o pe ea sa ii insire reprosuri si acuzatii. Iar lista ei nici macar nu era lunga si nici neadevarata. Insa tonul ei se agrava, iar lista se repeta pana in punctul in care lui i se paru o discutie inutil de redundanta, asa ca ii ceru sa se opreasca. Privirea lui accentua ultimatumul: 'daca nu taci, eu plec'. Si ea stia din celelalte certuri, care au decurs mereu la fel, ca o sa plece, ca nu ii plac certurile, ca nu vrea sa aiba astfel de amintiri din ultimile clipe impreuna. Dar ea nu se opri...


Ea mergea acum in spatele lui ca si cum l-ar fi condus la usa, ca si cum l-ar fi dat afara. Iar usa trantita ii suna precum o sentinta divina: anatema.


'Intoarce-te si implor-o sa te primeasca inapoi! Intoarce-te la ea acum, sau nu o vei mai vedea vreodata!'

'Dar nu e prima data... mereu s-a ajuns aici... ea nu e fericita langa mine... cum altfel sa ma aduca in starea in care imi doresc sa plec de langa ea.'


A adormit singur in seara aia, repetandu-si ca nu e decat un obstacol pentru ea, ca ea merita pe unul mai bun... dar ca nimeni nu o va iubi asa cum o iubeste el. A plans dimineata la ora la care ea urma sa se urce in avion si si-a blestemat zilele cand stia ca ar fi ajuns la destinatie.


Cateva zile mai tarziu inca i se parea ca o vede pe strada, si intorcea capul cand ii auzea vocea in minte. In fiecare seara inainte sa adoarma ii spune cat de mult o iubeste... desi nu si-au mai vorbit din seara aia.


Nici munca, nici alcoolul, nici drogurile, nici prietenii nu reuseau sa-l ajute sa treaca peste nenorocire. Nimic nu ii justifica sa continue sa indeplineasca acele vise pe care le aveau impreuna, si promisiunile fata de ea.
Nici un motiv... Nici o dorinta...


Ea a plecat.


search blog

Tricouri Personalizate si Cadouri Haioase - Tu.ro

magazin tricouri